Prima serbare

Am ratat-o :-( Dintr-o prostie ... saptamana trecuta educatoarea ne spunea in fiecare zi ca Vladi nu reuseste coregrafia ca si ceilalti si dupa parerea ei nu are rost sa urce pe scena. Iar vineri ne-a spus sa facem cum vrem asa ca am fost foarte descurajati si am decis sa nu-l mai ducem la serbare. ... a trecut week-end-ul si intre timp am discutat cu multa lume si toata lumea a spus ca trebuia sa fie acolo, sa participe, macar sa bata din palme ... trebuia sa fie acolo pt ca era prima lui serbare.

Ieri a fost in prima lui excursie cu clasa la un zoo. Era asa de fericit!!! S-a purtat exemplar, a venit inapoi cu aceiasi pantaloni :-)) Si chiar a reusit sa ne spuna ce animale a vazut si ca s-a suparat soferul autocarului ... insa nu am aflat de ce.

Azi la pranz am fost sa discut cu educatoarea si i-am spus ce am avut pe suflet ... ca suntem multumiti de ea, dar ca a facut o greseala ca ne-a facut sa nu mai venim la serbare, ne-a trantit indoiala in suflet si ne-a descurajat. I-am spus ca stim ca nu a vrut sa faca rau, dar ca Vladi nu e ultimul copil special din cariera ei si ca va trebui sa invete sa integreze in clasa sau serbare tot felul de copii cu diverse handicapuri. M-a ascultat si apoi a plans si mi-a dat dreptate. Si-a cerut scuze si mi-a mai spus ca nu va mai face niciodata asa ceva niciunui copil. Sa mai spun ca e chiar directoarea scolii ?? Am plans si eu cu ea si inca ne pare rau ca nu am avut ocazia sa il vedem pe scena alaturi de colegii lui si la fel de mandru ca atunci cand a plecat in excursie.

Cert este ca a fost o lectie si pt ea in calitate de cadru didactic, dar si pt noi ca parinti de copil special, sa stim de acum sa luptam pt ca el sa fie exclus cat mai putin posibil.

Am reusit sa-l inscriu pe Vladi pe o alta lista de asteptare .... aici avem de asteptat mai putin de 18 luni. In martie 2011 se va deschide in orasul nostru un centru de diagnostic si avem un loc asigurat printre primii. Nu mai povestesc cate telefoane am dat si cum m-am mai isterizat de ma stie cred toata lumea medicala din oras.

Ce mai facem noi ...

Continuam :-) Cu psihomotricianul o data pe saptamana: pe partea de motricitate globala merge foarte bine, ramane neindemanarea unde nu prea sunt progrese. Logopedul tot o data pe saptamana: si aici sunt progrese, povesteste din ce in ce mai multe, chiar si detalii despre ce se intampla la scoala(unde nu vb decat cu educatoarea), insa cu mari defecte de pronuntie ce nu vor putea fi corectate la varsta asta. Psihologul m-a anuntat ca ar dori sa-l vada pt o perioada o data la 2 saptamani pt observatie: "e un copil bun, dar f fragil". Pregatim dosarul pt insotitor cu putine sanse de a obtine ceva, dar pt care sunt capabila sa merg chiar si in justitie :-)) Avem putine sanse pt ca dificultatile nu sunt destul de grave si atunci obtin insotitor doar parintii care stiu sa faca destul scandal. Si sunt decisa sa fac scandal daca trebuie pt ca el sa aiba o sansa acum si nu atunci cand va fi prea tarziu.

E intr-o faza de negatie totala: singurul raspuns e NU. A refuzat sa manance o luna de zile, ne-a scos peri albi cu faza asta, pana acum 5 zile cand m-am hotarat sa nu-l mai invit la masa :-)) Pur si simplu. Ne punem noi la masa, pun si a patra farfurie, dar nu-i zic nimic. Se plimba el cat se plimba, nu-l bagam in seama, iar apoi vine langa scaun si spune "je veux manger". Ii zic "ok, te servesti singur ". Deci de 5 zile mananca. :D

Anna creste armonios, e vorbareata si smechera, abea asteapta sa vina V acasa de la gradi. Alearga dupa el, ii fura jucariile si il provoaca la joaca, sunt tare draguti si cand se cearta si cand se joaca impreuna.

V. canta foarte mult ... intr-o limba de el stiuta amestecata cu franceza :-)

http://www.youtube.com/watch?v=u77tpFMbK5s

Mai face si clatite din cand in cand, stie reteta pe de rost si in ce ordine trebuie puse ingredientele ... bucatar il facem :-)

http://www.youtube.com/watch?v=ZHuigYQdus0

STIMULAREA AFECTIVA

Cand am descoperit ca Dadi e altfel decat ceilalti copii am avut o singura obsesie: stimularea intelectuala. Imi amintesc vara trecuta cum casa noastra devenise devenise un teren de armata, joaca devenise o arma pedagogica, cred ca am avut vreo 3 luni in care am uitat ca e copil si am uitat ca suntem parinti. Apoi intr-o zi psihologul mi-a spus : "ati uitat sa fiti mama! Sunteti educator, psihomotrician, logoped, mai aveti timp sa fiti si mama?" Si am fost foarte revoltata pe nemernicul de psiholog: cum isi permite el sa ma judece???! :-)

Ei, apoi am aflat ca stimularea afectiva este extrem de importanta pt evolutia copiiilor cu retard, ei au nevoie de o stimulare afectiva inzecita care ii poate ajuta sa evolueze mult mai bine decat stimularea intelectuala. Trebuie sa ne tratam copiii ( normali sau diferiti) cu respect si incredere. Cum se poate face asta:

- ajuta-l sa invete fara a-i leza sentimentele, respecta-i suferinta provocata de nepricepere

- incurajeaza-l pt orice mic succes; si nu vorbesc de incurajari de genul " e bine, dar ...", ci pur si simplu : " e bine!"

- nu-i ignora sentimentele si nevoia de timp pt a se adapta unei situatii noi

- respecta-i curiozitatea : prea multe restrictii distrug sentimentul ca a descoperi lucruri noi poate fi o placere si ii dau senzatia ca e strain in propriul univers

- raspunde nevoilor copilului cu dragoste si respect

- evita atat de mult cat poti tonul autoritar, lasa-i placerea sa negocieze si sa aiba incredere ca parintii ii respecta dorintele

- discuta sincer cu copilul chiar si despre dificultatile lui: " mama stie ca te afli in dificultate, dar te iubeste mult si o sa te ajute atat cat poate si e sigura ca vei depasi majoritatea dificultatilor"

- priveste-l in ochi si zambeste cat mai mult

Cu siguranta sunt si alte lucruri pe care le putem face, nu imi vin acum in minte.

De fapt toate astea ar trebui sa fie firesti si orice parinte echilibrat le-ar face in mod natural. Unele lucruri le-am facut in mod firesc, pt unele a fost nevoie sa ma auto-educ, pe unele le-am descoperit citind pe cei care stiu mai bine ca mine, dar recent mi-am dat seama de importanta stimularii afective. Sa-mi fie copilul fericit, chiar daca e altfel !!! Si daca e fericit vom fi si noi si poate ca timpul ne va face o surpriza placuta.

A trecut si ziua de ieri

Papa e in depresie, din noi doi el a fost cel care a sperat ca problemele sa fie totusi doar in capul meu. Pana aseara! Am avut prima intalnire cu echipa educativa. Sunt si vesti bune, dar in mare situatia nu e deloc roz.

Nici nu stiu de ce sa ma agat ca sa am speranta ca va fi bine ... sper ca odata cu vorbirea coerenta sa-si poate exprima mai bine ideile si sa inteleaga mai multe.

Ce ma bucura:

- nu mai deranjeaza copiii din clasa, inca se plimba printre mese, dar nu mai pune mana pe obiectele celorlalti si nu ii mai atinge.

- participa mai mult la actiuni, mai ales cand se lucreaza in grupuri f mici la o masa

- isi da silinta sa faca lucruri pe care neindemanarea nu ii permite sa le faca

- logopeda a spus ca stie foarte multe lucruri, ca e voluntar si ca va putea incepe sa lucreze cu el saptamanal ( pana acum doar il observa) pt a-l ajuta in problemele lui de pronuntie

- cand Anna "citeste" el o corecteaza: Ea spune : "une auto". El: "Non, Anna. Une oiture". (fara V, ca inca nu il poate pronunta).

- acasa ne face farse, negociaza si protesteaza mai tot timpul ( asta e de bine)

- stie cifrele pana la 14

- avem litere pe frigider si ii place sa-i spun o litera si el sa mearga sa o caute pe frigider

- desi nu are stare, atunci cand picteaza sta si o ora la masuta; prin " picteaza" intelegeti ca mazgaleste cu pensula :-)

- cred ca e foarte sensibil : se uita la un desen animat in care o maimutica fura un ursulet de plus si imi zice sa-l strang in brate pana copilul isi recupereaza ursuletul de plus

- am observat ca incearca sa ne pacaleasca: e pregatit sa-i traga una peste cap Annei si daca il surprind se face ca o pupa :-))

- o faza tare: l-am pus la somn intr-o dupa masa si tot auzeam galagie la el in camera. Dupa un sfert de ora urc sa-i zic sa se culce si aud DUP DUP DUP niste pasi. Cand deschid usa, se aruncase turceste pe marginea patului cu o carte in mana ( i-a luat cateva secunde sa o faca), ceva de genul " nu inteleg ce vrei, eu citeam linistit in pat".

- are memorie vizuala foarte buna, cand ajungem pe o strada stie deja la cine mergem

- ii place muzica si are dorinta de comunicare

- e soarele nostru. Punct.

Anna e printesa noastra si ii iubim la fel pe amandoi.

De acum incepem si noi lupta cu sistemul pt a obtine cat mai mult ajutor. Scoala singura nu poate face minuni.

Nu mai stiu ce sa scriu, as prefera sa ma concentrez pe ce e bine si sa uit de ceea ce e rau. As vrea sa ma ocup si de mine acum pt ca viata mea a trecut pe ultimul plan de vreo 2 ani si timpul trece prea repede.

Inchei cu un desen facut de Dadi, saptamana trecuta a reusit sa inchida cercurile pe hartie. Si e o performanta luand in considerare felul in care tine creionul. De asemenea la testul facut de logoped stia f bine locul in care trebuia sa deseneze mainile, ochii, burta etc ... dar i-a fost f greu sa puna in aplicare ceea ce stia : se invartea in jurul mesei, schimba creionul dintr-o mana in alta.

Sunt daramata ...

Si evident ca atunci ma gandesc sa scriu aici ... ca nu am cui sa ma plang ... R e prea ocupat cu jobul ca sa ne vada si nici nu pot sa-i spun nimic pt ca are o luna infernala la serviciu, pe maica-mea ( the real one) cel mai mult o intereseaza sa fie V frumos si inalt ca ea, pe C ( mama mea de suflet) nu o mai pot necaji toata ziua, iar pe restul nu-i prea intereseaza.

Azi dimineata am plecat plangand de la scoala. I-am spus educatoarei ca cei de la centrul unde face V terapie ocupationala mi-au spus ca ar fi bine sa facem un dosar ca sa obtina insotitor la scoala. In sufletul meu am sperat ca e o exagerare si ca e un vis urat. Dar ea mi-a raspuns :" Ne-am gandit si noi ( scoala) la asta, discutam in februarie cand se intalneste Echipa Pedagogica". ZBANG !

Si am plecat plangand de acolo pt ca sunt speriata, nu stiu ce are si nu stiu ce sanse de recuperare are. Degeaba avem o casa frumoasa, degeaba ne mai facem ca totul e in regula, degeaba daca V nu e bine.

Si ii detest pe toti cei care mi-au spus ca exagerez, pe toti cei care isi dau ochii peste cap si imi spun ca nu e asa o tragedie, ei insisi vorbind din pozitia comoda de parinti cu copii fara nicio problema.

Sfarsitul de an a fost frumos. Pe data de 13 decembrie, seara, V a luat mingea in mana pt prima oara si a aruncat-o spre mine. pt prima oara m-a invitat la joaca, ne-am bucurat enorm si de atunci ne jucam cu mingea in fiecare zi. Si asta m-a facut optimista, vad ca evolueaza in continuu si cu vorbitul si cu mici reusite zilnice ... si stiu ca nu e destul, dar eram optimista. Iar azi m-a calcat realitatea in picioare!

Empatia sau V de la Mamimir

Acum cateva saptamani am fost f impresionata de un episod : Anna s-a lovit si plangea. Dadi s-a dus langa ea si misca buzele ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva si nu-si gasea cuvintele. Am fost profund impresionata si m-am gandit de multe ori la intamplarea asta, admirandu-mi baiatul cel empatic si cu suflet bun.

Intre timp V a inceput sa vorbeasca ... timid, cu mari probleme de pronuntie, insa castiga pe zi ce trece cuvinte noi si propozitii. Si se repeta episodul! Si uite asa am avut ocazia sa aflu ce ar fi dorit V sa-i zica surioarei lui care plangea: "Anna, silence! " Si asta e doar inceputul ...

Inca nu am curajul sa intreb educatoarea despre cum e la gradi, el se duce cu placere, asa ca mai astept pana dupa vacanta de iarna. Cel mai haios e ca incepe sa fie interesat de litere, iar cand ajungem la V ii spun: " V de la ? ..." Iar el imi raspunde :" Mamimir!"

Bah non!

De un an de zile m-am pregatit sufleteste pt inceperea anului scolar. Atunci cand am inceput sa caut un raspuns ma proiectam deja in viitor, la inceperea scolii, iar acum ca scoala a inceput ma gandesc deja la inceperea ciclului primar peste 3 ani.

Am citit foarte mult despre parintii care afla abea de la educator despre problemele copilului, unii neaga realitatea, iar altii cad din pom. Sa zicem ca eu eram pregatita sufleteste si macar nu am picat de la mare inaltime.

Luni dimineata cand l-am dus la scoala educatoarea mi-a spus ca trebuie sa stam de vorba cu ea si cu un educator specializat ( ce se ocupa de copiii aflati in dificultate). I-am zis ok si am decis sa nu mai amintesc despre asta pana cand nu imi aminteste ea. Joi seara mi-a spus sa ne intalnim vineri la pranz. L-am convocat si pe papa si nu am dormit toata noaptea.

Ca sa nu ii puna o eticheta lui Dadi la inceputul scolii i-am spus educatoarei ca face recuperare cu un psihomotrician ( pt ca nu are echilibru si pt lipsa de indemanare) si ca e urmarit de un logoped. Nu am dat multe detalii si nu am amintit de centrul special la care merge ca sa nu aiba prejudecati despre el.

Vineri am aflat si lucruri bune, dar si lucruri proaste.

Partea buna e ca se vede o mica schimbare fata de primele zile ... ma intreb si eu ce fel de schimbare poate avea loc in 5 saptamani. Mi se pare ca s-a cam grabit cu concluziile. Ca la inceput nimeni nu intelegea NIMIC din ce spunea, iar ca acum incep sa apara cuvinte inteligibile. La inceput nu participa deloc la activitatile in comun, acum participa la dans si la cantece.

Partile proaste: e extra aerian, nu stie cand incepe o activitate si cand se termina, pleaca de pe scaun si se plimba prin clasa, nu comunica cu nici un coleg ( aici e clar ca e din cauza lipsei vorbirii), atinge prea mult pe ceilalti copii, nu intelege cand e respins si acestia "s-au saturat". Drept urmare ( aici urmeaza partea care ma deranjeaza f mult) : educatoarea a gasit o solutie: e singurul copil care e IZOLAT PE UN SCAUN IN MIJLOCUL CLASEI. In timp ce ceilalti copii stau la masa in grup el e izolat pe scaunul lui pe un covoras de unde nu are voie sa plece. Si educatoarea imi spune:"dar chiar si de pe scaun uneori mai pleaca sa vada ce fac colegii, dar apoi se intoarce singur la locul lui, nici nu mai trebuie sa-i amintesc".

Ei, mie asta nu imi suna deloc bine. Nu mi se pare ca izolarea unui copil care si-asa e izolat prin lipsa vorbirii e o solutie. Copilul nu e deloc violent, e foarte zambaret, singura problema e ca e inca in faza tactila si atinge prea mult pe cei din jur. Presupun ca si asta vine din faptul ca inca nu poate vorbi corect.

Voi astepta o saptamana sau doua si apoi voi incerca sa discut cu educatoarea si sa imi explice mai bine de ce nu poate gasi o alta solutie.

La sfarsitul discutiei ne-au luat frumos prin invaluire si ne-au propus in decembrie crearea unei ECHIPE PEDAGOGICE formate din nu stiu cati specialisti care se vor intalni sa il discute pe Dadi ... mie mi se pare cam rapid totul, ma asteptam sufleteste la asta, dar acum mi se pare ca totul e oficial, i se face dosar copilului si asta il va urmari pe toata durata scolarizarii.

Din toata discutia nu am inteles ce face ea concret ca sa il ajute, ca izolatul sigur nu il va ajuta.

Eu mai sper ca vorbirea e cheia, ca atunci cand va vorbi mai mult va intelege mai multe din lumea asta. Poate va veni Craciunul si la Dadi! L-am intrebat ieri daca ii place la scoala sa stea pe scaunul de pe covor si mi-a spus: "Bah non! " ( = pai nu!)

Vara asta

Petrecem o vara frumoasa. In 3 luni Dadi a facut progrese extraordinare pe partea de motricitate globala: sare din ce in ce mai bine, e ceva mai sigur pe el cand alearga si, cel mai important: pedaleaza pe tricicleta!!! Dupa lungi cautari i-am luat o tricicleta de ocazie cu 10 euro si i-au trebuit doar 5 minute ca sa inceapa sa pedaleze. Cheia succesului: pedalele centrale si nu pe roata din fata.

Evident ca mai cade complet aiurea si rastoarna cam tot ce atinge.

Logopeda spune ca lunile astea s-a concentrat pe partea de motricitate globala si poate vom asista acum si la o explozie pe partea de vorbire. Cert e ca si-a dat seama ca el nu poate articula in mod corect si ca are, cu siguranta, nevoie de reeducare.

Inca asteptam rezultatele de la analizele genetice, iar peste o saptamana RMN-ul cerebral care sper sa ne spuna ca totul e ok.

Anna nu se dezminte, e o fetita minunata. Sarea si piperul din casa noastra :-))) Si in permanenta lipita de maman.

Si tot asa ...

Multa lume ma intreaba ce diagnostic are Dadi ... nu are niciun diagnostic pt ca este inca mult prea devreme. Deocamdata are o intarziere psihomotrica si tulburari praxice ( adica de indemanare). Nici nu ne dorim un diagnostic, ci doar sa ne trezim intr-o zi ca a crescut bine mersi cupilu' si ca e fericit. La sfarsitul lui iunie avem marea intalnire cu neurologul ... in sfarsit ! Si sper sa nu primim vesti rele. In functie de cum va evolua Dadi in urmatorii ani, vom vedea daca va fi doar neindemanatec sau daca e dispraxic. Sau ...

In rest ne merge foarte bine. :-)) Anna e in forma de zile mari, e o mare strengarita, dansatoare si hotomana ( fura scutecul cand vreau sa o schimb si fuge cu el pana in celalalt capat al patului chiuind de bucurie). Face si primii pasi: nu mai mult de doi, niciodata! Din principiu, dom'le! Sanul mamei e inca cea mai tare suzy din lume, nimic nu ne desparte :-))) Iar dimineata la trezire sta macar 5 minute intinsa frumos langa mine si-mi zambeste cuceritor.

Dadi vorbeste tot chineza si un pic de franceza. Ha, ha! Mai nou scoate propozitii, de-mi creste inima ca un cozonac bun de casa. Sambata eram la o nunta, si R. a plecat pana afara la masina, D. l-a cautat peste tot cu privirea si apoi m-a intrebat pronuntand corect: "Où est papa ?" . I-am spus ca a plecat pana la masina si revine, apoi m-am uitat rapid in stanga si in dreapta sa vad daca nu cumva a remarcat cineva ce bine discut cu copilul meu :))

De 2 saptamani a inceput operatiunea olita si ne mege destul de bine. Remarcabil as spune, avand in vedere faptul ca pediatra spunea ca nici nu merita sa incerc cu el asa devreme. Iar de 2 zile vrea sa faca direct la toaleta.

Si tot asa ...

O zi speciala si frumoasa pt noi

Azi, la ora 18h30, coborand scarile Dadi a incercat sa sara pe o treapta. E prima oara cand a incercat asa ceva si am fost extra super mega emotionati. Deci e PRIMA oara cand ne-a aratat ca a inteles ce are de facut, pana acum vazusem ca ar vrea sa sara dar nu stia cum. Azi a aratat ca STIE miscarea, deci in curand va si reusi sa o faca. Evident ca l-am pus sa mai sara ca sa si il filmez nitzel pe dragu' mamii, dovada imediat ( din cauza efortului a schiopatat putin, insa a meritat). Eu si Papa am plans ca doi copii de fericire. Am plans in fata lui, dar radeam in acelasi timp.

Mai vreaaaaaau !

A moi!

De o saptamana am lucrat cu Dadi intens ca sa invete sa foloseasca ideea de posesie. A moi! Este ciudat sa vezi un copil care nu isi revendica teritoriul. In seara asta spalam vasele si il vad ca insfaca detergentul de vase si fuge. Incep sa rad si fug dupa el, ajunge la usa, se intoarce cu fata spre mine, imi zambeste angelic si imi spune: "à moi ! " strangand in brate flaconul. Tare dulce a fost!

Mai vreau!

Despre Dadi

Iata ce scriam cuiva acum aproape un an despre Dadi.

Baietelul meu era cam la fel : nu tinea nimic in manuta, nu ducea nimic la gura ( cand incerca nu o nimerea), orice obiect sau jucaria ii cadea la mana, incerca sa vada daca nu are ceva care se roteste. In schimb a fost tot timpul comunicativ cu noi si f zambitor de dimineata pana seara. Plansul la el a fost intotdeauna semn de boala.Cu toate eforturile noastre abea dupa 16 luni a inceput sa duca la gura obiecte sau mancare ... acum baga in gura orice gaseste pe jos, fie ca misca sau nu Intotdeauna ni s-a spus ca e doar o problema de motricitate fina ... noi intotdeauna am observat ca evolueaza lent fata de alti copilasi, dar eram oarecum optimisti. Pana acum 2 saptamani cand la vizita de la pediatru, un nou pediatru ... m-am apucat sa-i explic temerile mele fata de evolutia lui ... pediatra l-a examinat, l-a pus sa faca un test cu forme de incastrat si apoi a trebuit sa completam un chestionar adaptat varstei de 18 luni, desi el are deja 21. L-a completat tatal, care il vede doar seara, la unele intrebari a raspuns negativ, desi nu era cazul ... ma rog, am facut un punctaj foarte mic ... parca a cazut cerul pe mine cand a inceput sa-mi insire acolo numele specialistilor catre care trebuie sa ne indreptam pt a-l testa.

Sper ca nu e prea lung mesajul meu ... dar ideea pediatrului este ca aceste probleme de motricitate fina au dus la alte retarduri si ca trebuie sa actionam rapid pt ca el sa poata intra la scoala la 3 ani. Acum e vara, toata cabinetele sunt inchise pana in septembrie, asa ca noi ne-am pus pe treaba.

Ce am facut :

- am ascuns toate jucariile muzicale si toate bilele, orice avea rotite.

- jucariile cu care lucram pt motricitatea fina le scoatem pe rand

- jucariile pe care le folosim acum sunt doar forme de incastrat si jocuri de constructie ( din cand in cand scoatem la umina vechi jucarii asa, pt relaxare)

- ne jucam pe rand cu el, eu in timpul zilei cat pot, sotul seara; il ajutam sa puna formele in cutie, iar atunci cand reuseste il apludam ( culmea e ca si pana acum ne jucam cu el, dar nu luasem in serios jocul asta ... adica ne jucam de placere, fara nici un scop pedagocic)

- am inventat si un joc : intr-o pusculita transparenta el trebuie sa bage niste jetoane colorate ... ideea e ca se bucura cand vede acele jetoane inauntru

- in gradina : adunat pietricele si pus intr-o galeata : toata lumea participa la joc pt a-l incuraja ( dar mai mult ii punem la indemana pietricelele).

Cam asta am facut noi pana acum, asteptam sa treaca luna august si in septembrie incepem testele.

Deci Dadi a avut dintotdeauna probleme de motricitate fina : f tarziu a dus la gura mancarea, biberonul si l-a tinut f tarziu; acum, la 21 de luni, inca e neindemanatic, nu foloseste manutele in acelasi timp, nu stie sa sara, se catara doar pe fotoliu si pat, dar nu pe ceva mai inalt, nu tine o minge in mana, nu da cu piciorul in minge ... dar face progrese : de cateva zile mananca singurel cu furculita. Cu lingura inca nu reuseste prea bine. Jetoanele le baga in pusculita fara probleme. Deci pe motricitatea fina lucram intens cu el si se vad rezultatele.

Pediatrul a fost dur cu noi pt ca a spus ca avem si probleme grave de comunicare pt ca el inca nu face fraze simple ... stie o gramada de cuvinte, dar nu spune cate doua odata ... dar si aici e mult de povestit si ca nu e cazul sa o fac pe topicul tau.Sper ca ai inteles ceva din ce am scris, sunt super obosita si nu stiu cat am fost de coerenta. Si noi ne-am pus la inceput problema daca nu e autism pt ca atunci cand era micut nu reactiona la zgomot sau cand ne vedea ... pana la urma a fost doar o problema de auz ce a fost descoperita destul de tarziu ... la toamna ne intoarcem la un control ORL sa vedem cum stam. In afara de ce am spus dspre el, Dadi e un copil adorabil, cu un zambet ce vine parca din inima si care topeste pe oricine.

De atunci lucrurile merg inainte cu greu ... insa important e ca evolueaza. Blogul acesta va vorbi mai ales despre Dadi si eforturile noastre. Sunt la inceput, asa ca iertati-mi balbaiala. Articolele despre motricitatea fina si dispraxie vor fi modificate, pe masura ce voi gasi materiale interesante.

La 2 ani si 7 luni

Dadi face progrese mari, insa pot sa spun ca mai e mult pana departe.

- are ceva mai multa forta in brate
- se poate catara pe un scaun cu destula usurinta
- de o saptamana lanseaza mingea ( nu foarte tare, insa miscarea pe care o face e corecta cat de cat)
- uneori da cu piciorul in minge (si mai nou in sora-sa, lucru invatat la cresa, cred)
- alearga foarte prost si stangace si incet
- nu poate sa sara deloc nici de pe o treapta, nici de jos in sus; imi dau seama ca isi doreste sa sara, insa nu stie cum; deocamdata a inteles si indoaie genunchii ... e si asta un inceput!
- nu pedaleaza; psihomotriciana a spus ca si saritul si pedalatul vor veni dupa ce va incepe sa alerge
- are mersul unui copil de 1 an jumate
- cade f des, se impiedica si de o musca daca ii sta in cale; incepe totusi sa evite obstacolele

La capitolul indemanare stam asa:

- f neindemanatec, dar cu dorinta mare de a face lucruri
- mananca si se murdareste pana la papuci
- rastoarna tot de pe masa, varsa apa pe el
- pune 7 sau 8 cuburi unul peste altul si apoi darama cu mare placere turnul, insa nu poate sa faca un tunel din trei cuburi ( asta se va cere la testul de 3 ani)
- creionul il tine intr-un stil propriu, urmeaza sa achizitionez un maner special, sa vedem daca il ajuta
- rar foloseste ambele maini pt a face o actiune, de multe ori trebuie sa ii amintesc ca are 2 maini