Mergem sa vedem poneii in dupa masa asta.
Dupa randurile de ieri o persoana deosebita mi-a scris un mesaj ca sa ma incurajeze si sa ma trezeasca.
As vrea sa mentionez ca nu sunt tot timpul trista, stiu sa ma bucur de viata mea si de copii, fac planuri multe si le pun in aplicare. Am observat ca intru in depresie cam o data pe luna, asa, si tot atunci scriu si pe blog. Ghinion de nensansa, din cauza asta par o bocitoare de profesie!
Nu sunt asa, jur !!! :-))
Ma intreb si eu de ce "simt enorm si vaz monstruos" ?? O intarziere de vorbire la Anna nu m-ar ingrijora prea mult, o vad atat de sigura pe ea si de descurcareata, de comunicativa ( la nivelul ei, evident) incat chiar daca va vorbi mai tarziu, sunt aproape sigura ca acest lucru nu ii va crea neplaceri nici ei si nici noua.
Dadi e altfel, pana de curand era tare fragil. Cu cat dobandeste el mai multa siguranta de sine, cu atat mai mult ma relaxez si eu. Dar dureaza si asta, avem nevoie de timp. Ma gandesc uneori daca el e mai sigur pe el pt ca eu sunt mai relaxata sau invers ... Angoasele noastre ne tin oare copiii pe loc ? Frica noastra de viitor ii blocheaza si pe ei ? Poate ca da. Dar nu pot sa mint pe nimeni si mai ales pe el ... si sa ma fac ca totul e ok. Am zile cu soare si zile cu nori. Azi e soare!
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire