mardi 5 avril 2011

29 martie 2011

Pe 29 martie 2011 cuvantul autism a intrat in mod oficial in casa noastra. Autism atipic. Putea fi si mai rau, dar nici asa nu e bine deloc. Dupa calatoria de la Paris Vladimir a facut o cadere de nu ne mai recunoastem copilul. Nu stiu daca e de vina stresul, probabil ca da, insa copilul meu se schimba, handicapul e din ce in ce mai vizibil. Se invarte in cerc, rade la ingeri, privirea ii fuge din ce in ce mai mult, deficit de atentie ultra crescut, face miscari involuntare cu mainile. Mi-ar trebui in casa o persoana care sa stea cu noi 24 de ore si sa preia fraiele in momentele in care obosesc. Sau trebuie sa invat sa ma organizez pt a nu-l lasa sa intre "dans sa bulle".


Duminica am fost la un spectacol umoristic pe tema autismului. La inceputul spectacolului scaunele spectatorilor erau in lumina, iar pe scena au urcat -singuri- 10 copii autisti care ne priveau din umbra. Au urmat 5 minute de liniste, dar unii oameni plangeau in sala ... a fost f emotionant. Mesajul pe care l-am inteles e ca ei ne privesc din lumea lor si ne vad asa cum suntem, dar noi nu putem sa-i vedem exact asa cum sunt. La sfarsit a fost luminata si scena si am putut privi copiii de varste diferite, se tineau de mana si erau f cuminti. Nu cred ca le-a fost usor sa urce acolo. De asemenea in sala, printre spectatori, au fost si alti copii cu autism: faceau galagie, tipau, iar o fetita de vreo 10 ani tot striga in timpul spectacolului: "bonjour, Monsieur!".


Apoi a urmat spectacolul, umoristul are un baietel de 5 ani, autist. Scenele jucate reiau momente din viata unei familii in care apare acest handicap, am ras si plans deopotriva. Iata ce i-am scris lui Laurent Savard dupa spectacol:





 " Très bon spectacle hier soir à Fouesnant, beaucoup de rires et de larmes. On s'est reconnu dans toutes les situations: la galère du diagnostique; les psykk qui m'ont psykkanalysé et qui nous ont fait perdre beacoup de temps, l'entourage qui prend des nouvelles au téléphone, mais qui fait tout pour éviter de nous croiser; les regards des autres, les conneries que l'on entend et celles que l'on comprend sans forcément qu'on les entende. SOLITUDE. C'est le mot que je retiens. On finit par faire la manche pour que nos amis regardent et parlent à notre enfant. C'est tellement triste! Merci encore pour ce spectacle, cela nous a aidé à dédramatiser et à rire de cette solitude des parents d'enfants différents car on sait maintenant qu'on est pas les seuls à être seuls."

Astept sa se vanda casa din Timisoara, probabil luni vom semna actul final pt a putea programa testele la psiholog. Cu rezultatul testelor ne vom intoarce la Paris pt a detalia diagnosticul si a primi hartia oficiala de la psihiatru. Tot de luni ne putem gandi si la o terapie aba si sa incercam sa gasim intervenanti aba in zona. Am inceput sa ma documentez si eu despre tulburarile de comportament si deocamdata mi se pare foarte complicat.

3 commentaires:

  1. buna sibil
    trebuie sa fi tare ptr. baietelul tau. eu unde merg cu mihai la gimnastica este si mamica cu o fetita cu autism.a facut progrese cu terapie.te pup si aveti mare grija de voi.sanatate!

    RépondreSupprimer
  2. Syb, va doresc mult spor la terapie, sunt sigura ca vei vedea rezultatele.
    Multa, multa putere tie, lui Vladi si familiei intregi !!!

    RépondreSupprimer
  3. Sib, eu ma gandesc mult la voi si ma intreb tare des: as putea sa te ajut cumva?

    RépondreSupprimer